Despre patrimoniu

Cuvântul « patrimoniu » provine din latinescul patrimonium, care însemna “mostenirea paterna”, prin extensie, “bunurile familiei”. Patrimoniul înseamna deci o mostenire lasata de generatiile care ne-au precedat, si pe care avem datoria de a-l transmite intact generatiilor viitoare, constituind în acelasi timp patrimoniul de mâine.

Definitia UNESCO a patrimoniului reda limpede acest drept si aceasta datorie pe care o reprezinta patrimoniul:

Patrimoniul este mostenirea trecutului de care ne bucuram astaza si pe care o vom transmite generatiilor care vor veni.

Mostenire comuna a colectivitatii, parte integranta a mediului de viata, atu pentru turismul national, patrimoniul se afla în centrul unor mize multiple si esentiale. Pentru ca depasim, desigur, ideea simplei proprietati personale. Patrimoniul, dupa expresia Ministerului francez al Culturii, dincolo de bogatia sa intrinseca, este un atu major pentru atractivitatea teritoriilor, pentru echilibrul economic, pentru identitate si coeziune sociala. Patrimoniul comun este unul din liantii societatii – a spus-o Abbé Grégoire în zilele Revolutiei franceze în care se construia noul concept de natiune:

Respectul public trebuie sa protejeze în mod special obiectele nationale, care, nefiind ale nimanui, sunt proprietatea tuturor. Toate monumentele stiintei si artelor trebuie vegheate de toti bunii cetateni.

Conceptul de patrimoniu nu a încetat sa se îmbogateasca cu noi sensuri si sa cuprinda noi domenii. Inca din 1921, filozoful Henri Bergson a extins notiunea pentru a cuprinde patrimoniul cultural. Acest concept desemna initial mai ales patrimoniul material (monumente, situri, opere de arta…), iar lista patrimoniului mondial stabilita în 1972 era compusa din câteva sute de situri din întreaga lume. Aceasta conceptie a evoluat fundamental în ultimele decenii. I s-a adaugat în 1992 o lista a Memoriei Mondiale, care recenseaza colectii de documente de interes universal (precum Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului, instaurarea sistemului metric etc.). In 1997 UNESCO a definit notiunea de patrimoniu oral si imaterial al umanitatii, care cuprinde traditii care trebuie salvgardate, limbi si culturi amenintate, mestesuguri artizanale care trebuie transmite sau expresii artistice vii – recunoscute cu acelasi titlu ca si monumentele si operele de arta ale trecutului. Din lista capodoperelor de patrimoniu imaterial de pe lista UNESCO se numara, din 2005, traditia româneasca a Calusului. Din ce în ce mai mult se impune conceptul de patrimoniu vernacular,  sau mic patrimoniu, ansablu de artefacte care au avut în trecut o utilitate în viata de zi cu zi (mori, poduri, fântâni, cuptoare, capele si troite, obiecte care se gasesc cu precadere în spatii rurale unde au fost ocolite de modernizarea societatii occidentale). Un alt concept care capata din ce în ce mai multa greutate pentru a fi introdus pe lista UNESCO a patrimoniului mondial este cel de patrimoniu natural. In Franta, acesta este definit drept « ansamblul bunurilor a caror existenta, productie si reproducere sunt rezultatul activitatii naturii, chiar daca obiectele care le compun sufera modificari în urma activitatii omenesti”. Patrimoniul natural din Franta este evaluat, explorat si cartografiat si figureaza în contabilitatea nationala (Inventaire national du patrimoine naturel).

Lista patrimoniului mondial este deschisa si se îmbogateste continuu cu noi capodopere care trebuie protejate.

Pentru pastrarea a ceea ce am primit de la generatiile trecute si pentru îmbogatirea acestei mosteniri pentru generatiile viitoare, rolul cel mai important îl au în primul rând statele, purtatoare ale ideii nationale si responsabili pentru posteritate. Ministrul francez al culturii André Malraux sublinia în 1959 aceasta responsabilitate :

Ministrul are misiunea de a asigura cea mai vasta audienta a patrimoniului cultural.

Proiectul de unificare a Europei este, dincolo de proiectul politic, o unificare a spatiului cultural european. Punerea în valoare a patrimoniilor fiecarei natiuni, salvgardarea capodoperelor care înca nu au fost recunoscute ca atare, a spatiilor, monumentelor, traditiilor si a “micului patrimoniu” din toate tarile apartinând acestei arii culturale (indiferent de  contururile politice ale Europei unite) este misiunea principala a Europei culturilor. Presedintele celei de-a 15ª editii a “Entretiens du Patrimoine”, declara:

Unificarea politica a Europei va supravietui, va fi perpetuata, numai prin perceperea singularitatilor, a specificitatilor patrimoniului national al popoarelor.